СНПЧ А7 Ульяновск, обзоры принтеров и МФУ

25 iulie 2017- Vernisajul expozitiei de fotografie intitulata "ECO FOTOGRAFIA"

   Marți, 25 iulie 2017, ora 10.00, în foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a avut loc vernisajul expoziției de fotografie intitulată „ECO FOTOGRAFIA”. Aceasta cuprinde fotografii ale copiilor din Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie „SERA” Călărași, precum și ale copiilor din comuna Ciocănești, realizate în cadrul unei colaborări între D.G.A.S.P.C. Călărași - F.I.C.E. (Federația Internațională a Comunităților Educative) Filiala Călărași. 

Fotografiile expuse pot fi admirate până la data de 29 septembrie 2017. 

IMG_8703.JPGIMG_8704.JPGIMG_8705.JPGIMG_8706.JPGIMG_8707.JPGIMG_8708.JPGIMG_8709.JPG


 7- 16 iulie 2017/ Festivalul "Mamaia Copiilor"

  În perioada 7 - 16 iulie 2017, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța s-a desfășurat cea de a XVII cea ediție a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor”.
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași a fost reprezentat în finala acestui festival de copii (unii aflați la debut, alții cu experiență) care fac parte din Grupul de copii „Flores Campi” al C.J.C.C. Călărași, coordonat de Alexandrina Boranda:

  • Veronica Neagu
  • Irina Vlăsceanu
  • Lucian Dumitroiu
  • Miruna Grigore
  • Denisa Ilie
  • Luminița Samoilă
  • Bianca Valentina Fasole

Felicitări copiilor pentru evoluția avută la festival, coordonatorului care îi îndrumă și le dorim mult succes la viitoarele ediții.

 


8 iulie 2017- "Ziua Dunarii"

   Simbata, 8 iulie, in baza parteneriatului cu Primăria Municipiului Călărași, Centrul Județean de Creație și Cultură Călărași a participat la organizarea evenimentului „Ziua Dunării” ediția 2017, aducând tradiția dansului popular pe malurile Borcei, prin programul susținut de Ansamblul folcloric „Bărăganul” al C.J.C.C.Călărași. 


30 iunie - 1 iulie 2017- Evenimentul „Reuniune Corală”

  • 30 iunie - Corul „Camerata Danubii” al C.J.C.C.Călărași și-a reluat activitatea, participând alături de corurile: „Ion Vidu” din Lugoj, Grupul Catehetic al Parohiei „Naşterea Sf.Ioan Botezătorul” din Călăraşi, „I.D.Chirescu” din Cernavodă, „Sedeanka” din Silistra-Bulgaria la evenimentul „Reuniune Corală”, dedicat muzicii laice. 

1.jpg2.jpg3.JPG4.jpg5.jpg6.jpg7.jpg

  • 1 iulie - La biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”(Volna), călărășenii iubitori de muzică religioasă au putut lua parte concertul oferit de Corul „Camerata Danubii”, Corul „Ion Vidu” din Lugoj, Grupul Catehetic al Parohiei „Naşterea Sf.Ioan Botezătorul” din Călăraşi, Corul „I.D.Chirescu” din Cernavodă și „Sedeanka” din Silistra-Bulgaria. Seara s-a încheiat cu un concert în sala de spectacole a C.J.C.C.Călărași, „Opereta, dragostea mea!”, susţinut de orchestra „Vivarte”, dirijor, Tiberiu Oprea, solişti: Mediana Vlad (soprană) şi Ştefan Popov (bariton).


14 iunie 2017- Evenimentul cultural - umanitar, 

Eu vreau să donez! iar ”Eu când vreau să fluier, fluier !” 

  Miercuri, 14 iunie, ora 19.30, la Sala de spectacole a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași s-a desfășurat evenimentul cultural - umanitar  Eu vreau să donez ! iar ”Eu când vreau să fluier, fluier !”. Campania umanitară inițiată de membrii trupei de teatru ”Trepte” a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, coordonată de Ștefan Nițu, a făcut primul pas spre sănătatea lui Dragomir Mihai Anton (Mihăiță după cum îi spun prietenii), un băiețel de 11 ani din Călărași, care suferă de sindromul Tar și Trombocitopenie. În urma vânzării tuturor biletelor la piesa de teatru ”Eu când vreau să fluier, fluier!”, pusă în scenă de trupa ”Trepte” și a donațiilor, s-au strâns 7.500 de lei, bani care vor contribui la soluționarea problemelor medicale pe care Mihăiță le are.

1.jpg2.jpg3.jpg4.jpg5.jpg6.jpg7.jpg8.jpg


11 iunie 2017-Sărbătoarea IEI Naționale

RomânIA cu povești

  • 11 iunie, ora 1100 - întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale Mircea Vodă”; atelier interactiv de basme românești și program de dansuri susținut de Ansamblul Popular “Mugurașii Bărăganului”.

  • 11 iunie, ora 1700 - Sărbătoarea Iei la Sala de spectacole a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași. Un program de cântece, dansuri populare și povești cu tâlc, susținute de:

Trupa de teatru „Giganții” din Cuza Vodă, ansamblul folcloric „Bărăganul” al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, ansamblul „Ghiocelul” al Palatului Copiilor din Călărași, corul „Dobrogeana” al Școlii Gimnaziale „Mircea Vodă”; cu participarea reprezentanților emisiunii de radio “Bucuria poveștilor” București.

1.jpg2.jpg3.jpg4.jpg5.jpg6.jpg


9- 11 iunie 2017/ FESTIVAL NAŢIONAL DE MUZICĂ ŞI DANS PENTRU COPII « BATCA »

  În perioada 9 - 11 iunie 2017 s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică și Dans pentru Copii "Batca" - Drăgășani, concurs ce a urmărit realizarea unui schimb de experiență, confruntarea interdisciplinară, estetică și artistică între dans modern - dans popular, muzică ușoară – muzică populară, profesori - profesori și elevi - elevi. Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași a fost reprezentat de copii ai grupului Flores Campi”, coordonați de d-na Boranda Alexandrina. 

Premii obținute: 

  • Veronica Neagu - Premiul I - secțiunea 7 ani;
  • Catinca Leu - Premiul II - secțiunea 8 ani; 
  • Cătălina Tudorache - Premiul I - secțiunea 13 ani;
  • Oana Ștefănescu - Premiul III - secțiunea 16 ani;

Felicitări tuturor participanților și cât mai multe premii obținute la viitoarele concursuri!

1.jpg2.jpg3.jpg4.jpg5.jpg


10 iunie 2017- Evenimentul "Cine m-a manipulat?"

  Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit sâmbătă, 10 iunie, la sala cinema 3D/ 2D conferința “Cine m-a manipulat ?”, ca urmare a interesului manifestat de tineri pentru acest subiect al manipulării.
La eveniment au fost invitați doi speakeri cu experiență în domeniu (Mădălina Moroldo și Andrei Stupu) care au oferit informații legate de psihologia umană și modul în care mintea îți este influențată de factorii ce te înconjoară. Astfel, sala cinema 3D/ 2D Călărasi, nu a fost aleasă întâmplător, lecția fiind una spusă chiar în fața marilor ecrane, locul de unde tinerii își extrag majoritatea influențelor.
Printre temele discutate la eveniment:
1. Ce este manipularea?
2. Cum sunt manipulat de cei din jur în viața de zi cu zi?
3. Este manipularea un proces ușor?
4. Cum pot manipula pe cineva?
5. Pot deveni imun la manipulare?
6. Manipularea poate avea și un aspect pozitiv?
7. Pot ajunge o persoana de succes doar prin manipulare?
8. Pot câștiga concursuri sau jocuri prin manipularea adversarilor?
9. Am fost vreodată manipulat fără să îmi dau seama?

În urma finalizării evenimentului fiecare participant a primit o diplomă de participare.

1.jpg2.jpg3.JPG4.JPG5.JPG6.JPG7.JPG

 


9 iunie 2017- ”Ultimul clopoțel” pentru absolvenții claselor a VIII-a, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”

   Sala Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călărași răsună astăzi de aplauzele celor care îi susțin pe premianții claselor a VIII-a a Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Un sfârșit de an plin de emoție, de încurajări pentru examenul ce va urma, iar din toamnă, Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călărași îi așteaptă în evenimentele liceenilor!


8 iunie 2017- “Cu pași mici pe scena mare”

   Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călărași promovează educarea în spiritul propriei identități culturale și valorizează tradiția și creația artistică populară, pentru amplificarea și revigorarea activităților la nivelul educației timpurii.

Concursul județean de dans popular "Cu paşi mici pe scena mare" organizat de Inspectoratul Şcolar Județean Călărași, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călărași, a adunat pe scena sălii de spectacole a instituției de cultură peste 400 de preșcolari din județul Călărași.

pasi.jpgpasi 2.jpgpasi 3.jpgpasi 4.jpgpasi 5.jpgpasi 6.jpgpasi 7.jpgpasi 8.jpg


8- 9 iunie 2017

  Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași se implică în organizarea fazei zonale a ”Competiţiei de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat” ediţia 2017. A fost primul eveniment de acest gen care s-a desfăşurat în judeţul nostru, călărăşenii prezenți la maniferstare fiind cei mai câștigați, pentru că au avut posibilitatea să urmărească în mod real intervenţiile echipelor profesioniste de intervenţie ale loturilor participante, atât pentru descarcerare, cât şi pentru acordarea primului ajutor calificat în rezolvarea unor scenarii complexe și inedite.


 8 iunie 2017

  Sala Cinema 3D/2D a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit în data de 8 iunie 2017, proiectul "Vreau sa fiu Antreprenor", eveniment ce a subliniat importanța antreprenoriatului în rândul elevilor și studenților din România. Printre temele discutate la eveniment :

  • Ce înseamnă antreprenoriatul și cum arată viața unui antreprenor: provocări, satisfacții
  • Care este impactul antreprenoriatului în societate și valoarea produsă
  • Principii de etică și integritate în business

Evenimentul a făcut parte din proiectul național ”Vreau să fiu Antreprenor”,
organizat de Consiliul Județean al Elevilor Călărași și Fundația Romanian Business Leaders.

 


6 iunie 2017- "Cîntec pentru Tisha"

   În data de 6 iunie 2017, la sala de teatru a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, copii de la școli din județ, au luat parte la spectacolul "Cântec pentru Tisha", o piesă emoționantă, plină de semnificații și învățăminte.

Tisha, personajul principal, alături de jucăriile sale: Urs Haios, păpuşile Rază de Soare și Gratziline și Coșarul Vesel, au adus în prim plan relația dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copiii noștri. Mesajul piesei a putut fi transmis mulțumită muzicii și jocurilor hazlii, pline de semnificații și învățăminte, la care au participat activ și spectatorii.


30 mai – 1 iunie 2017 „ Pași spre viitor ”

  În această perioadă a anului, dedicată copiilor și Zilei de 1 iunie, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează proiectul „ Pași spre viitor ” cu scopul de a-i antrena pe copiii și adolescenții călărășeni într-o serie de activități educative menite să contribuie la creșterea încrederii de a privi cu îndrăzneală spre viitor. Astfel, în perioada 30 mai– 01 iunie 2017, se vor desfășura următoarele evenimente:

Ziua 1- marti, 30 mai 2017-  lansare de carte ora 1300, sala cinema 3D/ 2D;

Ziua 2- miercuri, 31 mai 2017- “Porți deschise copilăriei”;

Ziua 3- joi, 1 iunie 2017- Ziua copilului ora 1030 - sărbătorim copilăria în Parcul Central (Foișor).


30 mai 2017- Concursul de interpretare pianistică "Călătorind printre sunete" aflat la prima ediție 

  Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași susține competiția marilor speranțe și a marilor strădanii. Scopul principal al concursului este depistarea, încurajarea, stimularea și evaluarea performanțelor instrumentale și creative a tinerilor pianiști.


  26 mai 2017

  Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași sprijină inițiativa Palatului Copiilor de a organiza Concursul Național de Dans Modern „Ritm și grație” ediția a IX-a. Peste 100 de elevi, însoțiți de profesorii coordonatori, au participat cu momente artistice specifice tuturor stilurilor de dans.

1.jpg2.jpg3.jpg4.jpg5.jpg6.jpg
 


22 mai 2017-  „Rossini și povestea lui Wilhelm Tell” 

  Piesa de teatru pentru copii „Rossini și povestea lui Wilhelm Tell” jucata de actorii Teatrului ODEON, a fost oferită de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

Povestea lui Rossini și a lui Wilhelm Tell a creat, pentru o oră, iluzia unei Italii de la început de secol XIX, în care negustori, nobili, ofiţeri, țărani, precupețe sau domnișoare de pension fredonau, la unison, muzica talentatului Gioachino Rossini.
Distribuție: Filip Ristovski, Valeria Cristia, Monica Ciută, Irina Sârbu, Alexandra Badea, Alexandru Unguru, Raluca Ouatu (pian).

rossini.jpgrossini 2.jpgrossini 3.jpg


20 mai 2017– Proiect Educațional Cultural – Artistic "LE FRANCOPHILE" ediţia a VII- a

  Sala de spectacole a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit concursul naţional de retorică, teatru, muzică, desen și afişe, ce a avut ca scop valorificarea potenţialului creator al elevilor, conştientizarea rolului şi a importanţei studierii limbilor moderne, precum și valorificarea experienţei pedagogice a cadrelor didactice şi favorizarea dialogului între generaţiile de profesori.

Proiect organizat de Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” din Călărași - Director, prof. Adriana Butoi în parteneriat cu: Primăria Municipiului Călărași, C.C.D.Călărași, C.C.D.Ialomița, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, Biblioteca Județeană “Al.Odobescu” Călărași, Muzeul Municipal Călărași, ARPF- filial Călărași, ARPF- filiala Ialomița, Colegiul Economic Călărași, Colegiul Național “Mihai Viteazul” Slobozia, Centrul Cultural “Ion Perlea” Slobozia . Organizator "Le Francophile", profesor Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Călărași, Mihai Ana-Maria.

Coordonatori – Le Francophile 2017

  •          Prof. Corina Diaconu, Inspector de specialitate ISJ Călărași
  •          Prof. Adriana Butoi, Director Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Călărași

Echipa de proiect:

  •         Daniela Soare, Director, G.P.P. ”Țara Copilăriei”
  •         Nicoleta Popa, director adjunct ,,Școala Gimnazială” Tudor Vladimirescu” Călărași
  •         Daniela Dumitru, prof. limba franceză, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Călărași
  •         Ana-Maria Mihai, prof. limba română, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Călărași
  •         Alina Ioana Marica, secretar Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Călărași

Membrii juriului

Secțiunea muzică:      

  • Soare Daniela
  • Calciu Simona
  • Robuleţ Georgica
  • Vieru Diana
  • Cristache Adriana
  • Achim Aneta

Secțiunea Discurs

  • Stancu Gabriela
  • Parapiru Monica
  • Radu Cornelia

Secțiunea Desen

  • Ana Amelia Dincă, critic de artă
  • Silviu Ioan Soare, artist plastic
  • Victor Grigore, artist plastic
  • Daniela Mariniță, profesor 

REZULTATE – LE FRANCOPHILE 2017

  • Trofeul concursului “Le Francophile” 2017 – ANDRIAN MIHAIL COSMIN

SECȚIUNEA MUZICĂ:

GIMNAZIU
Premiul I – IONIŢĂ ANDREI- ALEXANDRU
Premiul II – TUDORACHE CĂTĂLINA
Premiul III – JELESCU ANA-MARIA ,MIRICĂ LARISA, SOARE BIANCA
Mențiune – FERARU IOANA, MAREŞ ADINA, GRUPUL LES ENFANTS, GRUPUL LES AMIS


LICEU
Premiul I – PÂRVU DENISA
Premiul II – DIMA MARIA ANTOANELA
Premiul III – CÂMPULUNGEANU ANDREEA
Mențiune – FASOLE BIANCA

SECȚIUNEA DISCURS:

GIMNAZIU
Premiul I - CONSTANTIN LAVINIA ANDREEA
Premiul II - TOADER ANDREEA
Premiul III - SEBE LAVINIA TEODORA
Mențiune - DIMA VALI
Premiu special - GHELASE ALEXANDRU


LICEU
Premiul I - PÎSLARU MĂLINA- OZANA, NĂSTASE REBECA
Premiul II - VĂTRAI ANA- MARIA, MOVILĂ EMMA- VIOLETA
Premiul III - ENACHE CRISTINA,PARASCHIV ROXANA
Mențiune - ŞERBAN ANDREEA, CRISTACHE ANA- CRĂIŢA

SECȚIUNEA DESEN:


GIMNAZIU
Premiul I - DUMITRU SIMONA IULIANA
Premiul II - ZAHARIA ROXANA JUSTINA
Premiul III - MITAC ADRIANA
Mențiune - MIRCEA GABRIEL EDUARD
Premiu special - DOGARU ANDREEA

LICEU
Premiul I –BOGDANOVICI MIRELA
Premiul II –ULMEANU DORINA MĂDĂLINA
Premiul III- BERINDEA MELINA
Mențiune - ŢUŢUIANU OANA
Premiu special –BOCA VALENTIN

 


20 mai 2017–  vernisajul "Primăvara Îngerilor"

  Foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit vernisajul „Primăvara Îngerilor„. În cadrul evenimentului derulat în parteneriat cu Școala  ”Tudor Vladimirescu”, elevii au realizat desene în tehnica acuarelei, temperei și în creioane colorate.


17 mai 2017- Acțiune de celebrare a 60 de ani de activitate a Colegiului Tehnic „Ştefan Bănulescu” din Călăraşi

  Centrul Judeţean de Cultură și Creație Călărași sprijină evenimentele organizate de elevii călărășeni și cadre didactice, promovând educația prin cultură. Astfel, în 17 mai, într-un cadru festiv şi într-o atmosferă cu mare încărcătură emoţională, la Sala de spectacole a C.J.C.C.Călărași a fost marcată împlinirea celor 60 de ani de activitate a Colegiului Tehnic „Ştefan Bănulescu” din Călăraşi.
Un moment special a fost acordat cărții ,,Zbor în suflet”, lansată de autoarea Petronela Blebea, profesor în cadrul Colegiului Tehnic „Ştefan Bănulescu”. Volumul a fost scos de sub tipar la Editura „Libris”.

Banulescu.jpglansare de carte.jpg


16 mai 2017- "Logodna cu bucluc"

logodna.jpglogodna 2.jpglogodna 3.jpglogodna 4.jpg


12- 14 mai 2017- Festivalul concurs de interpretare a muzicii usoare romanesti, "Flori de mai" 

Ziua 1- 12 maisecțiunea de concurs "Floricele pe câmpii", gala laureaților și festivitatea de premiere; 

Ziua 2- 13 maisecțiunea de concurs "Flori de mai";

Ziua 3- 14 maisecțiunea de concurs "Flori de mai", gala laureatilor si festivitatea de premiere.


 10 mai 2017-  "Eu cind vreau sa fluier, fluier"

Spectacolul „Eu când vreau să fluier, fluier!” adaptare după Andreea Vălean, în regia lui Ștefan Nițu, a fost jucat de către trupa teatru de elevi amatori ”Trepte”, a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Distribuție: Maria Radu, Andrei Barz, Antonio Tilică, Alexandru Codarcea, Cosmin Andrian

 


8 mai 2017- "Trei gemeni Venetieni"

  Sala de teatru a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit piesa de teatru  „Trei gemeni veneţieni”, de Antonio Mattiuzzi Collalto, în traducerea lui David Esrig, adaptarea, regia şi ilustrația muzicală fiind semnate de Nona Ciobanu.

“Suita de confuzii și încurcături generate de prezența celor trei frați gemeni, în același timp, la Paris (fără ca ei să știe asta), deschide una după alta ușile unor situații din ce în ce mai comice. Aceste uși ale râsului se deschid mai tare sau mai încet, mai repede sau mai lent, toate o dată sau câte una, conducându-i pe tripleți și pe celelalte personaje din jurul lor, la final, la împlinirea prin iubire.”, afirma regizoarea Nona Ciobanu.

Pe lângă situațiile pline de haz, spectacolul “Trei gemeni venețieni” ne-a oferit o adevărată lecție de viață: Iubirea este singura forță a Universului capabilă să împlinească și fericească omul.

Distribuție: Cristian Iacob, Constantin Florescu, Simona Mihăescu, Oana Albu, Radu Zetu, Avram Birău, Iulian Bălţătescu.

Durată:1h 45min.

gemeni.pnggemeni 2.pnggemeni 3.pnggemeni 4.pnggemeni 5.pnggemeni 6.png
 



24 aprilie 2017
 - “Domnul Ibrahim și florile din Coran” 

Sala de teatru  a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit piesa de teatru  “Domnul Ibrahim și florile din Coran”- de Eric-Emmanuel Schmitt

Nerecomandat tinerilor sub 14 ani!

Călătoria unui puşti singuratic Moise (Momo) spre lumea nebănuită şi stranie din inima Orientului cu moschei şi dervişi rotitori e o parabolă avieţii şi a morţii, care surprinde şi îndeamnă la meditaţie.

Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Braşov, 2016

Marele Premiu: spectacolul "Domnul Ibrahim şi florile din Coran" de Eric Emmanuel Schmitt

Premiul special al juriului: Marian Râlea, pentru rolul Ibrahim

Premiul pentru regie: Chris Simion

Distribuție: Marian Râlea, Vlad Logigan, Gavril Patru, Lia Bugnar, Elena Penescu, Amelia Ursu

DOMNUL IBRAHIM ȘI FLORILE DIN CORAN

Regia: Chris Simion

Scenografia: Maria Miu

durata: 2h

ibrahim.jpgibrahim 2.jpgibrahim 3.jpgibrahim 4.jpg
  


 Sărbătoarea Floriilor 

7, 10 si11 aprilie 2017

      Partener- Protoieria Călărași

      Evenimentul „Vin Floriile cu soare...!” se adresează și celor mici, prin organizarea unor ateliere de creație.

      Parteneri:

Muzeul Dunării de Jos;

Colegiul Economic Călărași.

      Parteneri:

Muzeul Dunării de Jos Călărași;

Școala gimnazială „Constantin Brâncoveanu;

”Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”.


5 aprilie – „Vestitorii Primăverii”

      Sala de spectacole a Centrul Județean de Culturăși și Creație Călărași a găzduit evenimentul cultural cu scop caritabil „Vestitorii Primăverii”, organizat de Școala Gimnazială Mircea Vodă Călărași împreună cu Academia de Arte Frumoase Daniel Iordăchioaie și Centrul Județean de Culturăși Creație Călărași. În spectacol au participat elevi din școlile călărășene, cu diverse momente artistice: dans, proză, cântece. Donațiile strânse s-au îndreptat către David, băiețelul de 5 luni care are nevoie de transplant hepatic.
Colaboratori:

  • Școala „Mihai Viteazul” Călărași;
  • Școala Gimnazială Nr.1 Ciocănești;
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Gurbănești;
  • Școala Gimnazială Nr.1 Jegălia;
  • Școala Nr. 1 Dor Mărunt;
  • Școala Gimnazială „Dragoș Marin” Ștefan cel Mare;
  • Școala Ștefan Vodă, Liceul Tehnologic „C. G. Călinescu” Grădiștea.


3 aprilie - Lansarea Săptămânii Prevenirii Criminalității
    Aproximativ 1000 de copii au fost prezenţi alături de poliţişti în prima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, zi dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului.

Astfel, începând cu ora 10 00, pe platoul din faţa Centrului Judeţean de Cultură și Creație Călăraşi, elevi ai Şcolii Gimnaziale "Tudor Vladimirescu" Călăraşi au efectuat un flash-mob cu caracter preventiv. Aceştia au avut inscripţionate pe tricouri sfaturi pentru cetăţeni şi au rostit în cor recomandări preventive. 

De asemenea, poliţiştii criminalişti au realizat o simulare a unei cercetări, la faţa locului, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de furt dintr-un autoturism.

 


20 martie- "Vino pe 20 martie, cu un copil la teatru !”
​   Copiii călărășeni au sărbătorit Ziua internațională a teatrului pentru copii și tineret la Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și s-au bucurat de spectacolul „Alice in Wonderland” precum și de premiile oferite de Editura NICULESCU.
 

15 martie- "Călărășeni pentru Călărași"
   În 15 martie 2017,  sala de spectacole a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a găzduit evenimentul „Călărășeni pentru Călărași” dedicat poetului Adrian Păunescu. 

Alături de trupa de teatru „Trepte”, care a ieșit la rampă cu „Nebun de Alb”, un spectacol de Ștefan Nițu, din creația poetului Adrian Păunescu, au fost invitații- Walter Ghicolescu și poeta Clara Mărgineanu. Spectacolul a fost completat cu momente coregrafice,  susținute de Adina Odae.

 

nebun.pngnebun 2.pngnebun 3.pngnebun 4.pngnebun 5.pngnebun 6.pngnebun 7.pngnebun 8.png

Comunicate

Proiectul ‘’7 ZILE - 7 ARTE’’2 - 8 octombrie 2017

saptearte

saptearte 2 


Proiectul cultural „Noaptea albă a muzicii folk”

29 septembrie 2017,

începând cu ora 2000 in Parcul Dumbrava

noaptealba


 

Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE”

ediţia a XXV-a, 12 - 15 August 2017

horamare2017 


Festivalul national de creatie si interpretare

"Mamaia Copiilor" 

7- 16 iulie 2017

afismamaia

 


Evenimentul „Reuniune Corală”

30 iunie - 1 iulie 2017

afiscoral


 

cinelatino6


Evenimentul umanitar Eu vreau să donez! iar ”Eu când vreau să fluier, fluier!”

14 iunie 2017, ora 1930

euvreausadonez


Reprogramare spectacolul de teatru in 19 iunie, ora 1800,

”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

Teatrul METROPOLIS

scrisoarepierduta


“Cu pași mici pe scena mare”

a III-a ediție

8 iunie 2017, ora 1000

afispasi


Festivalul "RomânIA cu poveşti"

Ediţia I, 8- 11 iunie 2017

ia


 Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită duminica,

18 iunie 2017, ora 1200, la sala "Barbu Stirbei" 

 CHOPINIANA

balet



Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită joi, 8 iunie 2017,

în intervalul orar 1200 - 1400, la sala Cinema 3D/ 2D Călărași

antreprenor


 Marti 6 iunie 2017, ora  1000,

spectacolul de teatru "Cântec pentru Tisha"

 

afis tisha

 


Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită joi, 1 iunie 2017,

în Parcul Central (Foișor), la ora 1030,  pentru a marca împreună Ziua Internaţională a Copilului

comunicatziuainterncopil

 


Miercuri 31 mai 2017, ora 1800

Spectacolul "A.A.A."

sala de spectacole a Centrului Judetean de Cultura si Creatie Calarasi

afis AAA 


Evenimentul lansare de carte 30 mai 2017- ora 1300, sala cinema a Centrului Judetean de Cultura si Creatie, Calarasi

"Zeus nu moare niciodata"- jurnalistul si scriitorul Cristian Coman

lansare carte Zeus


Teatrul ODEON

Specatcolul de teatru "Rossini si povestea lui Wilhelm Tell"

22 mai 2017, ora 1000

afisrossini 


Trupa TREPTE- Calarasi

Spectacolul de teatru "Jocul din vis"

17 mai 2017, ora 1930

joculdinvis


FESTIVALUL - CONCURS DE INTERPRETARE A MUZICII USOARE ROMANESTI "FLORI DE MAI"

EDITIA a XXIX-a

12-14 mai 2017 

afisflori2017