СНПЧ А7 Ульяновск, обзоры принтеров и МФУ

   Centrul Judeţean de Cultură și Creație Călăraşi susținut de Consiliul Județean Călărași, organizează în perioada 12 - 15 August 2017, cea de a XXV-a ediție a Festivalului Internaţional de Folclor “Hora Mare”. 

În cadrul acestei ediții, șase țări, printre care și România, își vor promova folclorul specific zonei de proveniență, prin programe spectaculoase de muzică și dansuri tradiționale, pregătite special pentru publicul călărășean.      Țările care și-au confirmat participarea în cadrul festivalului sunt:

  • Italia cu Ansamblul Kellarious;
  • Slovacia cu Ansamblul Inovec;
  • Muntenegru cu Ansamblul ”Danilovgrad;
  • Bulgaria cu AnsamblulNastroenie;
  • Serbia cu Ansamblul Krusik.

 Programul Festivalului Internațional de Folclor ”Hora Mare”:

  • 12 August 2017 - ora 18:00 - Parada portului popular pe tronsonul Piața Big - scena parc Dumbrava;

                                      - ora 19:00 - Deschiderea festivalului, parc Dumbrava.

  • 13 - 14 August 2017 - ora 19:00 ansamblurile invitate precum și cele din județul Călărași vor susține un program de muzică și dansuri tradiționale;
  • 15 August 2017 - program de dansuri la Sărbătoarea Ziua Marinei”, Parcul Central;

                                - ora 19:00, în parcul Dumbrava, va avea loc festivitatea de încheiere și spectacol folcloric extraordinar, susținut de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului'' din Târgu Jiu și Ansamblul folcloric “Bărăganul” aparținând Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

vezi programul detaliat al festivalului

descarca regulament

 

Comunicate

Proiectul ‘’7 ZILE - 7 ARTE’’2 - 8 octombrie 2017

saptearte

saptearte 2 


Proiectul cultural „Noaptea albă a muzicii folk”

29 septembrie 2017,

începând cu ora 2000 in Parcul Dumbrava

noaptealba


 

Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE”

ediţia a XXV-a, 12 - 15 August 2017

horamare2017 


Festivalul national de creatie si interpretare

"Mamaia Copiilor" 

7- 16 iulie 2017

afismamaia

 


Evenimentul „Reuniune Corală”

30 iunie - 1 iulie 2017

afiscoral


 

cinelatino6


Evenimentul umanitar Eu vreau să donez! iar ”Eu când vreau să fluier, fluier!”

14 iunie 2017, ora 1930

euvreausadonez


Reprogramare spectacolul de teatru in 19 iunie, ora 1800,

”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

Teatrul METROPOLIS

scrisoarepierduta


“Cu pași mici pe scena mare”

a III-a ediție

8 iunie 2017, ora 1000

afispasi


Festivalul "RomânIA cu poveşti"

Ediţia I, 8- 11 iunie 2017

ia


 Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită duminica,

18 iunie 2017, ora 1200, la sala "Barbu Stirbei" 

 CHOPINIANA

balet



Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită joi, 8 iunie 2017,

în intervalul orar 1200 - 1400, la sala Cinema 3D/ 2D Călărași

antreprenor


 Marti 6 iunie 2017, ora  1000,

spectacolul de teatru "Cântec pentru Tisha"

 

afis tisha

 


Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită joi, 1 iunie 2017,

în Parcul Central (Foișor), la ora 1030,  pentru a marca împreună Ziua Internaţională a Copilului

comunicatziuainterncopil

 


Miercuri 31 mai 2017, ora 1800

Spectacolul "A.A.A."

sala de spectacole a Centrului Judetean de Cultura si Creatie Calarasi

afis AAA 


Evenimentul lansare de carte 30 mai 2017- ora 1300, sala cinema a Centrului Judetean de Cultura si Creatie, Calarasi

"Zeus nu moare niciodata"- jurnalistul si scriitorul Cristian Coman

lansare carte Zeus


Teatrul ODEON

Specatcolul de teatru "Rossini si povestea lui Wilhelm Tell"

22 mai 2017, ora 1000

afisrossini 


Trupa TREPTE- Calarasi

Spectacolul de teatru "Jocul din vis"

17 mai 2017, ora 1930

joculdinvis


FESTIVALUL - CONCURS DE INTERPRETARE A MUZICII USOARE ROMANESTI "FLORI DE MAI"

EDITIA a XXIX-a

12-14 mai 2017 

afisflori2017