СНПЧ А7 Ульяновск, обзоры принтеров и МФУ

 

TRADIŢII ŞI SUPERSTITII DE BOBOTEAZĂ. Ce se spune din popor despre fetele care cad pe gheaţă în această zi

SEMNIFICAȚIE ȘI ISTORIC

boboteazaBoboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", "Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", aceasta din urmă denumire provenind din limba greacăşi înseamnând "arătare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.

În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare.

TRADIŢII, OBICEIURI ŞI SUPERSTIȚII DE BOBOTEAZĂ

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe langă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul. În Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfințită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de Sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi. Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele feteîşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colțunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. "Chiralesa" provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Există credinţa ca, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina.


Bocetul Andreiului

   sfandreiLa cei vechi, moartea şi renaşterea divinităţii adorate şi deci a timpului anual cu care aceasta se confundă, era substituită de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasăre, om şi chiar a unui obiect însufleţit simbolic). Un obicei care atesta suprapunerea sărbătorii creştine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la românii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, după confecţionarea unei păpuşi din cârpe, numită Andreiu, substitut al anului vechi, o aşezau pe laviţă (pat) ca pe un mort şi o jeleau. Lipseşte marele sacrificiu, jertfa rituală a animalului care personifică divinitatea, specifică oricărui început de an. Este posibil ca una din tradiţiile care a migrat din toamnă, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstiţiul de iarnă, să fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup în zilele lui de celebrare, gădinet, în special la Filipi când începe împerecherea pentru înmulţire, este purtat şi de porcul tânăr, numit popular şi godin, godinet.

Noaptea strigoilor

   Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi punerea în mişcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei.

   Este o noapte de spaimă, întrucât spiritele morţilor ies din morminte şi, împreună cu strigoii vii, "care în această noapte işi părăsesc culcuşurile lor, fără să aibă vreo ştiintă despre aceasta" (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bătaie pe la hotare, răspântii de drumuri şi prin alte locuri necurate. Duelurile sângeroase cu limbile de la meliţe şi coasele furate din gospodăriile oamenilor se prelungesc până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifică, duhurile morţilor se întorc în morminte, iar sufletele strigoilor revin în trupurile şi paturile părăsite fără ştiinta lor. În anumite situaţii, strigoii se manifestau violent faţă de oamenii care nu-şi luau anumite măsuri de protecţie: "Când strigoii morţi nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor unde încearcă să sugă sângele celor ce au nenorocul să le cadă în mâini. Pentru ca să nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mănâncă usturoi în această seară, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, în piept, pe spate şi pe la încheieturile trupului. La casă se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite in casă, făcându-se semnul crucii şi tot astfel urmează şi la uşa şi horn, pe unde de asemenea se credea că strigoii pot intra şi ieşi din casă " (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea că sunt şi strigoi care nu doreau să facă rău. Aceştia "fac hori pe la răspântiile drumurilor, unde joaca cu străşnicie până la cântatul cocoşilor" (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de două categorii: vii şi morţi. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau bărbaţi, care işi părăsesc trupurile noaptea, mai ales la Sântandrei (Noaptea Strigoilor), Sângiorz şi în alte împrejurări. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi în viaţă sunt diverse: copiii născuţi cu coada (o vertebră în plus), cu tichie, dintr-o legătură incestuoasă, al treilea copil din flori născut de o femeie etc.

   Activitatea lor cea mai intensă este în Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) când işi părăsesc în somn corpul, ies din casă pe horn sau pe uşă, se rostogolesc de trei ori pentru a se întrupa într-un animal (lup, câine, pisică, porc, berbec, găină, broască), încalecă pe meliţe, butoaie, cozi de mătură pentru a merge în locuri numai de ei ştiute (între hotare, răspântii de drumuri, poieni din păduri) unde se întâlnesc cu strigoii morţi. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de meliţă, se zgârie, se rănesc până iese învingător unul din ei, care le va fi conducător un an de zile. Se bocesc unii pe alţii, işi vindecă pe loc rănile, se întrupează din nou în animale şi pornesc spre case înainte de primul cântat al cocoşilor.

   Sunt argumente etnofolclorice care sprijină ipoteza ca în această perioadă a anului dacii celebrau Anul Nou. Tinerii satului, fete şi băieţi, se adunau în cete de 10 -12 persoane la o casă mai mare, căreia îi ungeau, la lumina zilei, uşile şi ferestrele cu usturoi. Participanţii, care nu părăseau până dimineaţa casa, petreceau ca la un revelion: mâncau, se cinsteau, adesea peste măsură, jucau, glumeau. Dimineaţa ieşeau cu lăutarii în curte unde jucau covata cu căpăţâni de usturoi adus de fete şi păzit noaptea de o bătrână. Petrecerea se incheia cu împărţitul usturoiului între participante care îl păstrau la icoană, pentru a-l folosi la vindecarea bolilor, pentru farmecele de dragoste etc.

   În cazul în care prezenţa strigoiului se considera evidentă prin efectele produse de acesta (era auzit, visat, apăreau anumite semne pe mormânt), se proceda la descoperirea şi anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire. Se considera că nici un alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfăţişare de lupi sau câini, ca în ajunul şi în ziua de Sântandrei.

   Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi părăsesc trupul în timpul nopţii, se rostogolesc de trei ori şi capătă înfăţişare de lup sau de altă vietate (câine, porc cal, bivol, pisică, şarpe, broască). Spre deosebire de vârcolaci care călătoresc prin văzduh, pricolicii se deplasează pe pământ. Ei nu se întrupează în vietăţi sfinte. Într-una din legende pricoliciul este un tânăr căsătorit care, mergând pe drum cu soţia, se face nevăzut, revine sub formă de câine şi se repede s-o muşte. Nevasta sa se apără cu brâul şi îl alungă lovindu-l cu secera. În final, pricoliciul este recunoscut după scamele catrinţei rămase între dinţi.

Aflarea ursitei

   Ca la orice început de an, prisoseau practicile magice de aflare a ursitei, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepară o "Turtucă de Andrei", turtiţa subţire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mănâcă înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat. După modul cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale. Timpul era însă favorabil şi pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Unii bătrâni, neştiutori de carte dar "cititori" în stele, observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război etc. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oala de pământ pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi.

Covasă. Băutura rituală

   Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Sântandrei, se prepară din malai si făină, uneori numai din mălai de porumb sau de mei, o băutură fermentată numită covasă. Literatura etnografică descrie două tehnici de preparare a covasei; din mălai şi făină sau numai din mălai. În primul caz se luau mălai si făină, în parţi egale, se amestecau şi se opăreau cu apă clocotită până se obţinea un fel de terci. După două ore, amestecul acesta se punea într-o putină şi se turna apă calduţă până se obţinea un lichid vâscos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea mălaiul. Conţinutul se amestecă foarte bine şi se lasă apoi să fermenteze, la loc călduţ, până a doua zi când se fierbea, la foc potrivit, într-un ceaun, până se mai îngroşa. Gustul băuturii era dulce-acrişor, asemănător cu cel al brăgii. Covasa se punea prin străchini sau oale şi se împărţea prin vecini "pentru ca vacile sa fie lăptoase, iar laptele să fie smântânos" (Pamfile, 1914, p. 145). În alte sate covasa se numea bragă şi se prepara numai din mălai, care se opărea şi se făceau patru turte; două turte se coceau, două rămâneau crude. După ce turtele coapte se răceau, erau frământate într-o putină, se amestecau cu mălaiul rămas necopt şi se turna apă clocotită. Conţinutul se amesteca, se puneau câteva felii de lămâie şi se lăsa să fermenteze până a doua zi, când era bun de băut. în zona Covurluiului din Moldova Centrală se spunea că fiecare om "este dator să mănânce covasa, în această zi, pentru ca să fie ferit de strigoi" (Pamfile, 1914, p. 146).

*  Tudor Pamfile ( născut în iunie 1883,Comuna Ţepu, Judeţul Tecuci, în prezent Judeţul Galaţi – decedat în 31 octombrie 1921, Chişinău ) a fost scriitor ,etnolog si folclorist ramân, laureat al premiului „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.


Ravasitul oilor- Sâmedru

samedru  Transhumanţa pastorală reprezintă o formă de deplasare a turmelor de oi - conduse de ciobani - pe durata unui anotimp, pe trasee bine stabilite, pornind de la şesuri pâna spre păşunile de munte în perioada verii şi apoi întoarcerea acestora - când se apropie toamna - pentru iernat în satele de baștină. Fenomenul de transhumanță aparține prin excelență mocanilor transilvăneni.

samedru2

După o jumătate de an petrecută cu turmele pe munte, doar la răvășit, la sfârșitul lui septembrie, mai veneau ciobanii în sat  pentru a  preda oile și brânza stăpânilor. Răvășitul oilor a devenit un festival de toamnă al Branului. Mii de oameni, uneori de la câteva sute de kilometri, se adună pe pajiștea din apropierea castelului atraşi de promisiunea gustoasă a brânzei înfundate în scoarţă de brad și a pastramei de oaie, iar sărbătoarea câmpenească nu se oprește trei zile. Se premiază oi, berbeci și minunaţii ciobănești mioritici sau carpatini. Se vând și se cumpără dobitoace de tot felul. Obiceiul are o rânduială veche pentru că socotelile și-nvoielile făcute la măsuriș trebuiau închise până la Sfântu Dumitru - 26 octombrie. Nu era întotdeauna un lucru ușor de făcut pentru că brânza cântărită acum era mai puţină decât laptele măsurat primăvara. De aici se trage și vorba care zice că, la Sângeorz, la-ntocmirea turmelor, se bat câinii, pentru că nu se știu unul cu altul, iar la Sumedru se ceartă stăpânii.

Sâmedru, tradiţii şi obiceiuri

dimitrie  Socotit zeu în Panteonul românesc, Sâmedru este patron al iernii pastorale, sărbătorit la 26 octombrie, reprezentând moartea vegetaţiei, venirea iernii şi a frigului. A fost asimilat de popor cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir si făcătorul de minuni. Moartea Sfântului, la sfârşitul lui octombrie, a fost înţeleasă în mentalitatea ţărănească drept moartea naturii şi astfel anul se împarte în două părţi simetrice: anotimpul vara (cu miezul timpului la Sfântul Ilie - 20 iulie) şi iarna (cu miezul timpului la Sâmpetru de iarnă - 16 noiembrie). Pe lângă faptul că "încuie vara", Sâmedru desfrunzeşte codrul si aduce zăpada pe pământ, patronează învoielile făcute cu jumătate de an în urmă la Sângiorz; astfel, depăşeşte cadrul unei mici sărbători de toamnă, devenind un reper agrar si pastoral al anului ţărănesc. 

  • Sfântul Dumitru, tradiţii şi obiceiuri

    - În satele din Ţara Haţegului, proprietarii de cai tund coamele cailor  tretini (până la 3 ani) ca să aibă păr frumos;
    - în ţinutul Pădurenilor se obişnuia ca să se facă o cruce pe zidul acareturilor cu un tăciune rămas de la focurile de Sfântul Dumitru, împotriva spiritelor rele;
    - în Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după Sâmedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă;
    - în regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradiţiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri şi primejdii;
    - în unele sate, bătrânele cred că-i primejdie să se pieptene pe păr de Sâmedru;
    - la sărbătoarea lui Sâmedru se credea că morţii ieşeau din pământ, din morminte şi se făceau moroi, vârcolaci şi strigoi;
    - iarna grea este prevestită la Sâmedru de abundenţa nucilor şi a gutuilor, dar şi de numărul mare al hârciogilor;
    - cum e ziua de Sâmedru, aşa va fi toată iarna: de-i vreme aspră, va fi lungă iarna; de va fi vreme buna, toata toamna va fi lungă şi frumoasă.
    - o altă previziune a  iernii se realiza de către ciobani:  când vor să afle dacă iarna va fi geroasă, işi aştern cojocul în mijlocul oilor şi se uită să vadă ce fel de oaie se va culca pe cojoc: oaia de-i neagră, iarna-i bună, de-i albă, va fi geroasă.

  • Focul de Sâmedru

  În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine Focul lui Sâmedru, moment în care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sanatoşi, iar tinerii ca să se căsătorească. Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din  mediul rural, obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc. Sâmedru devine astfel o sărbătoare  plenară a întregii comunităţi, având în prim plan un moment definitoriu – Focul lui Sâmedru – ca un scenariu al morţii şi renaşterii naturii la cumpăna între 25 si 26 octombrie. Caracterul funerar al focului, într-o veghe ritualică specifică, se pare că are rădăcini în timpul arhaic ca un cult al strămoşilor pentru câştigarea bunăvoinţei în asigurarea unui an viitor fertil şi bogat în recolte.  
  Acest cult al strămoşilor este concretizat în pomenile de Sâmedru, când se dădeau ofrande de sufletul morţilor, fiind una dintre sâmbetele morţilor când se făceau slujbe la biserică pentru toţi morţii, se aprindeau "lumini" la morminte şi se dădea pomană celor prezenţi la ceremonie: colaci, ţuică, fructe. Dincolo de complexitatea şi sacralitatea focului, sărbătoarea lui Sâmedru era şi o importantă dată în calendarul pastoral, unde era numită şi Ziua Soroacelor, când activităţile social-economice primeau o finalizare a vechilor întelegeri, târguri şi soroace. samedru4


Sfânta Parascheva
Obiceiuri și tradiții la români

    Conform credinţei populare, în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodarie. Se spune că dacă nu ţii cont de toate acestea te vei alege cu dureri de cap şi de ochi.altă superstiţie străveche spune că, printre bucatele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie poamene cu cruce, nucile, castravetii si pepenele rosu. În schimb, este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine şi lipie. Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasă Paraschieva se roagă la bunul Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate.  In popor se spune că dacă eşti însărcinată şi urmează să fii mămică, este recomandat să împarţi din bucatele tale cu copiii sărmani. Astfel, Sfânta te va ocroti la naştere, iar naşterea copilului va fi una uşoară şi lipsită de dureri. Mai mult decât atât, se fac şi unele previziuni ale vremii în funcţie de cum se prezintă vremea în ziua in care Sfânta este prăznuită (14 octombrie), dar ţinând cont şi de somnul oilor. Dacă oile dorm inghesuite şi strânse laolaltă în ziua de 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă şi friguroasă. Iar dacă oile dorm risipite, iarna va fi domoală si blândă. Se mai spune că este bine să aprinzi o lumânare în această zi ca să alungi spiritele rele din casă. Cine nu respectă această zi va fi pedepsit cu boli şi sărăcie.

Vesmintele Sfintei Parascheva

  Veşmintele Cuvioasei Parascheva se schimbă de Craciun, la începutul Postului Sfintelor Paşti (când primeşte un veşmânt închis la culoare), cu o zi înainte de Paşti (se pune un veşmânt alb, păstrat până după sărbătoarea Cincizecimii), cu o seara înainte de a fi scoasă din Catedrală şi după hram. În momentul în care are loc înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva, Catedrala se închide. Preoţii desfac agrafele care prind veşmântul la spate, moaştele rămânând învelite într-un al doilea veşmânt care nu se schimbă niciodata. Se spune că acela este veşmântul în care s-au adus sfintele moaşte. Acest giulgiu este dintr-o pânză de in, ros de trecerea anilor, şi are înscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam: "Blestemat sa fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva".

A fost îngropată ca o străină
   Potrivit tradiţiei se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis " şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste. Credincioşii au înteles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte.
   În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind aşezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.
În anul 1393, Bulgaria cade sub ocupaţia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaşte sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. sfintaparascheva
După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaştele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, în anul 1398. În 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereşte Belgradul. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate în palatul sultanului.
   Au fost răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aşezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moaştele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfântul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaştelor Cuvioasei Parascheva la Iaşin 1641

   Vasile Lupu ctitorind la Iaşi biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaştele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iaşi. Plăteşte toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, şi astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei. Moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova şi aşezate pe 14 octombrie 1641, în Mânăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are graniţe. Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie. sfintaparascheva2
   O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere. În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile. În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
   Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
   Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
   În timpul marii secete din  vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
   Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

 

 

 

 

 

Comunicate

Proiectul ‘’7 ZILE - 7 ARTE’’2 - 8 octombrie 2017

saptearte

saptearte 2 


Proiectul cultural „Noaptea albă a muzicii folk”

29 septembrie 2017,

începând cu ora 2000 in Parcul Dumbrava

noaptealba


 

Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE”

ediţia a XXV-a, 12 - 15 August 2017

horamare2017 


Festivalul national de creatie si interpretare

"Mamaia Copiilor" 

7- 16 iulie 2017

afismamaia

 


Evenimentul „Reuniune Corală”

30 iunie - 1 iulie 2017

afiscoral


 

cinelatino6


Evenimentul umanitar Eu vreau să donez! iar ”Eu când vreau să fluier, fluier!”

14 iunie 2017, ora 1930

euvreausadonez


Reprogramare spectacolul de teatru in 19 iunie, ora 1800,

”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

Teatrul METROPOLIS

scrisoarepierduta


“Cu pași mici pe scena mare”

a III-a ediție

8 iunie 2017, ora 1000

afispasi


Festivalul "RomânIA cu poveşti"

Ediţia I, 8- 11 iunie 2017

ia


 Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită duminica,

18 iunie 2017, ora 1200, la sala "Barbu Stirbei" 

 CHOPINIANA

balet



Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită joi, 8 iunie 2017,

în intervalul orar 1200 - 1400, la sala Cinema 3D/ 2D Călărași

antreprenor


 Marti 6 iunie 2017, ora  1000,

spectacolul de teatru "Cântec pentru Tisha"

 

afis tisha

 


Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită joi, 1 iunie 2017,

în Parcul Central (Foișor), la ora 1030,  pentru a marca împreună Ziua Internaţională a Copilului

comunicatziuainterncopil

 


Miercuri 31 mai 2017, ora 1800

Spectacolul "A.A.A."

sala de spectacole a Centrului Judetean de Cultura si Creatie Calarasi

afis AAA 


Evenimentul lansare de carte 30 mai 2017- ora 1300, sala cinema a Centrului Judetean de Cultura si Creatie, Calarasi

"Zeus nu moare niciodata"- jurnalistul si scriitorul Cristian Coman

lansare carte Zeus


Teatrul ODEON

Specatcolul de teatru "Rossini si povestea lui Wilhelm Tell"

22 mai 2017, ora 1000

afisrossini 


Trupa TREPTE- Calarasi

Spectacolul de teatru "Jocul din vis"

17 mai 2017, ora 1930

joculdinvis


FESTIVALUL - CONCURS DE INTERPRETARE A MUZICII USOARE ROMANESTI "FLORI DE MAI"

EDITIA a XXIX-a

12-14 mai 2017 

afisflori2017