Nu este călătorie în timp. Ci Inversiune.
Pentru buna desfășurare a activității, trebuie să ne informăm spectatorii cu privire la măsurile și regulile minime care vor trebui respectate de către aceștia pentru a putea viziona un film, în vederea reducerii impactului riscului de infecţie cu SARS-CoV-2 în conformitate cu prevederile ordinului nr. 3142/1495/2020:
- Masca este obligatorie la intrarea în sediul cinematografului și pe toata durata vizionării filmului;
- Persoanele care refuză purtarea maștii, sau nu o poartă corespunzător, nu pot intra în cinematograf;
- Dacă în timpul vizionării filmului există vreun spectator care nu poartă mască sau nu o poartă corect, se va întrerupe difuzarea filmului, și va fi reluată după evacuarea persoanei în cauză.
- La intrarea în cladirea cinematografului se va masura temperatura fiecărei persoane;
- Persoanele care refuză să le fie măsurată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;
- Persoanele care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) sau care au temperatura peste 37,30C, nu vor avea acces în incinta clădirii;
- Accesul în clădire și în sala de cinematograf precum și evacuarea, se vor face conform circuitelor stabilite de către organizator, cu respectarea distanțării fizice de 1,5 m.
- Se va respecta distanța de un scaun liber între spectatori (cu excepția minorilor sub 12 ani care pot sta lângă adultul însoțitor, un adult cu maxim 2 minori);
- Pentru evitarea aglomerării care se poate crea la intrarea în sediul cinematografului, accesul se va face cu o ora înainte de începerea difuzării filmului;
- Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași va posta cel târziu în data de 17.09.2020, Instrucțiunile de măsuri și reguli privind activitatea de difuzare filme în cadrul cinematografului 2D/3D al CJCC Călărași, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, pe site-ul propriu culturalcl.ro .
Referent marketing
Grațiela Soare