Povestea regizată de Vlad Zamfirescu pe un text de Alexandru Popa zugrăvește cu umor si vervă o serie de tablouri decupate dintr-o realitate altfel decât cea pe care o știm de-o viață. Oricine se poate regăsi într-unul din cele 4 personaje, își poate identifica gândurile ori reacțiile, sau se pot recunoaște într-una din situațiile pe care eroii le traversează. Construit pe filonul empatiei, textul are un haz molipsitor, pigmentat cu cateva replici ce dau de gândit.

O radiografie a relațiilor interumane, intr-o situație de criză, dar si fină analiză a relațiilor de cuplu, sau a relației părinte-copil, piesa pune în lumină tendința de auto-izolare ce are ca mijloc agregant frica de orice: de boală, de singurătate, de necunoscut. Decupată dintr-o realitatea atipică, piesa ne face să înțelegem că libertatea vine cu prețul acceptării și că adesea în viața ne apropiem doar după ce ne-am înstrăinat.